ImprejurimiErdélyi Gondűző
Vezi imprejurimile din zona
Vezi imprejurimile din zona
Este cel de al treilea oraş după mărime al judeţului Harghita. Este situat în partea de est al depresiunii Giurgeului, la o altitudine medie de 810 m, pe cursul mijlociu al pârâului Belchia (care se varsă în râul Mureş). Municipiul se află la poalele munţilor Giurgeului de origine cristalino-mezozoică, şi este străjuit la N de vf. Prişca 1545 m, la E de vf. Fagul Înalt 1416 m, vf. Ciser 1364 m. La NV se învecinează cu comuna Lăzarea, la V cu comuna Joseni iar la S cu satul Valea Strâmbă.
Municipiul Gheorgheni este situat la răscrucea unor drumuri naţionale importante, astfel fiind accesibil de pe: DN12 Topliţa-Miercurea Ciuc; DN 12C Gheorgheni-Bicaz (care trece prin pasul Pângăraţi 1256m, Lacu Roşu şi Cheile Bicazului, şi face legătura între Ardeal şi Moldova); DN 13B Gheorgheni-Praid prin pasul Bucin 1273 m. Este accesibil de asemenea şi pe calea ferată (magistrala 400 Ciceu – Deda).
Clima este specifică depresiunilor intramontane, cu ierni lungi şi geroase şi veri răcoroase. Datorită altitudinii de peste 800 m şi a munţilor înalţi ce înconjoară depresiunea, valorile normale ale radiaţiei solare şi ale curenţilor de aer caracteristice pentru această zonă geografică suferă modificări. Este considerat unul dintre poli frigului ai ţării cu minime ce ajung şi la – 35 °C. Temperatura medie anuală este de 5-6 °C, media zilelor cu ger depăşeşte 160. În depresiune iarna sunt frecvente inversiunile de temperatură când datorită ceţii frigul pune stăpânire pe oraş în timp ce în munţii înconjurători este mai cald.
Zonele împădurite ocupă peste 55% din suprafaţa totală a municipiului, specia dominantă de răşinoase fiind molidul. Culegerea fructelor de pădure ca afinul negru, afinul roşu, zmeura şi speciile de ciuperci comestibile gălbiorii, hribul, etc. ocupă şi în prezent un rol important în viaţa populaţiei municipiului..
Poarta vestică a munţilor Hăşmaş, municipiul Gheorgheni are populaţia de 20018 locuitori, din care 17500 de etnie maghiară conform datelor recensământului din 2002. Dintre localităţile componente amintim : Lacu Roşu aflat la 24 km, Visafolio, Vargatag şi Covacipeter.
Localitatea (staţiunea) Lacu Roşu cu singurul lac de baraj natural din ţară considerat „Perla Carpaţilor Orientali” împreună cu Cheile Bicazului oferă vizitatorilor de clipe de neuitat.
Monumente
Biserica romano-catolică construită între anii 1753-1757 în stil baroc, în locul vechii biserici gotice din 1498, turnul gotic a fost supraînălţat în 3 etape, are zid de împrejmuire din piatră din 1786. Clădirea veche a parohiei romano-catolice datează din anul 1758. Biserica armeano-catolică (1730-1734) în stil baroc cu zid de fortificaţie cu bastioane din 1748. Clădirea parohiei armeano-catolice din XIX. Biserica reformată (1895-1899), extinsa in 1993-1997.
Biserica ortodoxă „Sfântu Gheorghe” (1929-1937). Biserica greco-catolica “Adormirea Maicii Domnului”(1900). Casa Vertan (1770-1780) prima casă cu etaj construit din piatră in stil baroc (adăposteşte în prezent muzeul Tarisznyas Marton).
Casa Bocsanczy, Casa Kover, Casa Kopacz din str. Marton Aron şi Casa Benedek (1840) din str.Gabor Aron nr.18 construit din lemn în stil baroc ţărănesc.
Muzeul angrenajelor de apă „Moara de apă” din 1868 încă în funcţiune si copia funcţională a gaterului de apă din sec.XIX de la Esineu- Remetea.
Ruinele „Cetăţii Both” sec.XVI-XVII situat pe colina din partea estică a municipiului.Am atasat mai jos o colectie de video-uri, care credem noi va vor face sa (re)vedeti o parte din frumoasele si unicele noastre locuri din Ardeal. Pentru cei interesati si de cateva detalii geografice, le vom insirui mai jos.
Copyright video: www.triff.ro
Sunt localizate în Muntii Hăşmaş, fiind delimitate, la N de Muntele Bardos , la S de Muntele Piatra Poienii iar la E de Muntele Piatra Surducului.
Se remarcă caracteristicile aparte, originale, ale reliefului, condiţionate de adâncimea mare a văii, de înălţimea foarte mare a pereţilor şi de verticalitatea acestora.
Cheile sunt sculptate de râul Bicaz, în calcare mezozoice, pe o lungime de aproximativ 5 km, înălţimea versanţilor depăşind uneori 300 m. Evoluţia carstică a văii a determinat apariţia în partea vestică a unui platou calcaros cu doline şi avenuri. Pe toată lungimea lor se derulează imagini de un pitoresc aparte, peisaje inedite în care relieful montan, apele şi pădurea creează adevărate feerii.
Ochii privitorului sunt atrase de Piatra Altarului (1147 m), Muntele Piatra Poienii (1125m), Cheile Bicăjelului, Peretele Surducului etc. Cheile Bicazului sunt alcătuite din mai multe sectoare Poarta Iadului, Pridvorul Iadului şi Gâtul Iadului. Apropierea dintre pereţi dau regiunii un autentic aspect de canion. Pereţii verticali constituie un adevărat paradis pentru alpinişti
Este situată în munţii Giurgeului la poalele de SE al masivului Şipoş-Piatra Ascuţită (1568 m), fiind dezvoltată într-o lentilă de calcar cristalin cu intruziuni dolomitice, cu un strat de lungime de 10 km, lăţime 2 km şi înălţime, care pe alocuri depăşeşte 200m. Coordonatele geografice 46°40’ lat.N şi 25°30’ long.E. Lungimea vizitabilă este de 1021m, diferenţa de nivel de 67 m,. Extensie 142 m. Altitudinea de intrare în Galeria Principală este de 1060 m, ieşirea fiind la 993 m. Accesul la peşteră se realizează dinspre Gheorgheni de pe DN 12 (Gh-eni – Miercurea Ciuc) km 8 +200 m pe drumul Forestier Heveder (localitate componentă a comunei Voşlobeni) sau din comuna Voşlobeni pe str. Nicodim Rusu apoi pe drumul forestier susmenţionat (6 km de pe DN). Galeria Activă a peşterii a fost cunoscută de localnici cu mult timp în urmă. În toponimia din secuime „şugó” înseamnă şoptitor, şuierător, tocmai acest murmur al pârâului subteran, însoţit de foşnetul curentului de aer ce circulă între etajele superioare şi inferioare. Legenda spune că în peşteră picură aur, găleţile se umplu cu acest metal preţios din 7 în 7 ani.
Primele lucrări de derocare au fost efectuate în anul 1934 când a fost lărgită galeria de intrare. Primii care au explorat peştera au fost Romfeld Ákos senior şi Kémenes József , în Galeria Activă ei au descoperit un craniu de Ursus Speleus. Peştera a fost cotrobăită şi înainte de această dată de către căutători de comori. Cercetările mai aprofundate din punct de vedere speologic au fost începute în anul 1961 de Buslig Lajos, Romfeld Ákos junior şi Garay Edmund. În anul 1965, după o muncă dificilă, s-a reuşit intrarea în Galeria Principală (etajul superior – Galeria Fosilă) cu sprijinul Cercului de Speologi Amatori „Bányai János” , fiind executat şi prima hartă topografică. Tot în acelaşi în peşteră sunt efectuate cercetări biospeologice de Margareta Dumitrescu şi Traian Orghidan. Din anul 1974, C.S.A. „Ursus Speleus” din Baraolt, condus de cel mai important cercetător speolog din secuime Dénes István împreună cu speologii din Gheorgheni au executat lucrări în Galeria Principală prin amenajarea traseului turistic. Cu acest prilej peştera a fost cartată integral pe o lungime de 1021m.
Din punct de vedere structural Peşterea Şugău se împarte în 4 sisteme de galerii dispuse pe mai multe nivele. Astfel putem deosebi Galeria Principală uscată cu o intrare protejată cu grilaj metalic care poate fi vizitată de turişti. Prima sală este denumită „Vestiarul ” este urmată de „;Sala Sfatului”, se continuă cu „;Hala Descoperitorilor”.Aici poate fi întâlnită adevăratul aspect al peşterii formate în calcar cu diferite speleoteme denumite ca „Meduza”, „Şirul de stâlpi”, „Delfinul”, „Lumea Fermecată”, etc.. În tavan pot fi admirate forme interesante de coroziune ca „Ochii bufniţei uriaşe”. Ramificaţia sudică continuă cu „;Sala Hornurilor”, „;Sala Edmund” şi „;Sala Muzicii”. Din Sala Buzduganelor se deschide o altă ramificaţie, denumită Braţul Preaplin, după un târâş de 40 m continuă cu săli deosebit de ornamentate: „;Sala Stâlpului” cu o coloană înaltă de 4 m şi diametrul de 0,8 m. Tot aici la fiecare pas pot fi admirate speleoteme splendide cum sunt „Candelabrul Minunat”, „Pagoda” etc. Această zonă este declarată Rezervaţie Interioară. Nivelurile inferioare sunt greu accesibile, labirintice cu zone deosebit de strâmte, urmate de lărgiri formate în diaclază. Microclimatul peşterii conţine dioxid de carbon CO2 într-o concentraţie mai mare decât cea normală, umiditatea este de peste 90%, temperatura medie este între 7-9°C. În afară de speciile de insecte troglobionte, în timpul iernii zonele de la intrare sunt folosite de specii de fluturi, ca Scoliopterix libataix, etc. Vertebratele sunt reprezentate de mai multe specii de lilieci, ca Myotis myotis, Myiotis blythi, Plecotus auritus, Miniopterus schreibersi. Aceste fiinţe ciudate folosesc peştera doar în perioada toamna târzie, iarna şi lunile reci de primăvară. Rezervaţia Naturală Şugău totalizează 18,30 ha unde pe lângă diferite specii de răşinoase şi foioase pot fi întâlnite şi plante din familia orhideelor, ca papucul doamnei Cypripedium calceolus, ocrotită pe plan european. Alte specii deosebit de rare: Cephalantera rubra, Epipactis atrorubens, Epipactis helleborine, Gimnadenia conopseea, Gimnadenia adoratissima. Peştera Şugău este una dintre cele mai importante cavităţi din Carpaţii Orientali, unde pot fi întâlnite toate formele de speleoteme: stalagtite conice, stalagmite, stalagtite şi stâlpi cu guler (tip buzdugan deosebit de rare), stalagtite fistulare, coralite, stalagtite lumânâri şi altele. Sub aspect mineralogic se pot studia splendidele cristalizări ale calciului în formă aragonitică, precum şi formaţiunile de helictitice.
În prezent Rezervaţia Naturală Şugău este administrată de Asociaţia „Lacu roşu Adventure”, fondată în anul 2005 cu scopul de a promova turismul ecologic, turismul sportiv-extrem (canioning, alpinism, ciclism montan, turism speologic). Aceste activităţi sunt întreprinse în scop didactic şi ecologic.
Este una din cele mai frumoase constructii renascentiste din Ardeal si secuime. Castelul si-a căpătat forma finală în timpul lui Lázár István IV ca simbol al poziţiei sale – fiind judele regal al scaunelor Ciuc, Gheorgheni şi Caşin. Sub blazonul său de pe zidul bastionului stâng este menţionat 1632 ca an de definitivare a construcţiilor. Bastionul porţii datează din anul 1532 conform textului scris cu litere gotice „Cristus Maria 1532”. Cel mai vechi turn de locuit datează din 1450. In elementele de arhitectură este vizibilă influenţa renaşterii. Pe partea de sud, zidurile sunt înfrumuseţate cu cornişă crenelată şi pictată. Stilul italian este întâlnit pe 3 dintre bastioanele din colţ, care poartă inscripţii şi fresce cu blazoane. Cel de-al patrulea însă din NV, este cu totul special – fiind construit cu 7 laturi „Bastionul Roşu. In 1707, castelul a fost devastat şi incendiat de habsburgi. Lázár Ferenc a reconstruit castelul din ruine. Lui i-se atribuie construirea clădirii mari „Sala Cavalerilor”, unde s-au ţinut adunările scaunului Ciuc. Odată cu moartea lui s-a încheiat epoca de glorie a castelului. În anul 1748 o parte a castelului a fost distrus de foc iar în incendiul din 1872 a pierit şi castelul. În acest castel şi-a petrecut o parte din copilărie între anii 1590-1594 Principele Transilvaniei Bethlen Gabor şi fratele său Istvan. Castelul a fost vizitat de domnitorii Petru Rareş şi Mihnea Vodă.
Cu timpul, castelul a fost părăsit, degradarea spunându-şi treptat cuvântul. In 1960, agravarea a fost stopată şi clădirea a intrat într-un amplu program de restaurare. Lucrările de reconstrucţie au fost începute la începutul anilor 1980. Pe parcursul câtorva decenii, în urma lucrărilor de restaurare s-au refăcut si consolidat bastioanele sudice, Bastionul Roşu, a corpului nord vestic – “Sala Cavalerilor” şi s-a reconstruit cornişa crenelată a faţadei sudice.
Sala Cavalerilor este mobilată cu mese şi scaune sculptate (reprezentând blazoanele nobiliare ardelene) pe pereţi sunt lămpi din fier forjat. A fost reconstruită de asemenea şi tavanul cu casete pictate. Azi Lăzarea este un centru de creaţie important pentru artiştii plastici din ţară. Castelul găzduieşte exponate donate de către artiştii participanţi la taberele de creaţie ce se organizează anual la Lăzarea, începând cu anul 1974. Cheile sunt străbătute de şoseaua naţională DN12C modernizată, ce face legătura între Transilvania şi Moldova.